Este zi de doliu în România și în învățământul universitar, după ce s-a stins din viață Aurelian Bondrea, fondatorul Universității Spiru Haret.
Prof. dr. Aurelian Gheorghe Bondrea avea 92 de ani, iar vestea a fost dată în cadrul unui comunicat de presă dat publicității chiar de către conducerea Universității Spiru Haret.
„Cu profundă tristețe, comunicăm trecerea în neființă a fondatorului nostru, Profesorul Universitar Doctor, Aurelian Gh. Bondrea”, se arată în comunicatul de presă al Universităţii Spiru Haret.
„Succesul celei mai mari instituţii de învăţământ superior privat din România este datorat preocupării sale continue pentru inovaţie în educaţie.
Timp de trei decenii, peste 330.000 de români au beneficiat de un acces generos la studii esențiale pentru împlinirea lor profesională și umană, urmând principiile părintelui învățământului modern, Spiru Haret: `Binele social necesită creșterea pozitivă a coordonatelor sociale ale fiecărui individ”, mai scrie în comunicatul remis de Universitatea Spiru Haret.
Profesorul Aurelian Bondrea avea 92 de ani și era extrem de apreciat în domeniul său. Deocamdată nu există informații cu privire la cauza morții acestuia.